Victor Cojocaru

Cercetător în proiectul component 3

În cadrul proiectului mi-am asumat două direcţii principale de cercetare, care contribuie la fundamentarea istorică a dezbaterii actuale (importante inclusiv pentru spaţiul cultural românesc) privind includerea și excluderea imigranţilor:  1) străinii atestaţi în decretele de ateleia, proxenia şi politeia, care oferă informații importante despre relațiile economice, sociale, politice și religioase ale apoikiilor pontice cu numeroase poleis și regiuni din arealul egeean şi mediteranean, ca şi exemple/modele de convieţuire şi interferenţă culturală între lumea urbană de pe litoral şi cea „barbară” din hinterland timp de un mileniu; 2) problema determinării identităţii etnice şi culturale prin raportare la aspecte ale culturii materiale din ţinuturile de la nordul Mării Negre de la colonizarea greacă şi până către începutul Marilor Migraţii.

cojocaru_arhia@yahoo.com

Scurtă prezentare personală

Cercetător științific I (Institutul de Arheologie, Academia Română, filiala Iași).

Domenii de cercetare: epigrafie greacă, arheologie clasică, onomastică, aculturație, Marea Neagră.

Связи Крыма с Причерноморьем и Средиземноморьем по данным античных памятников лапидарной эпиграфики (с особым акцентом на проксенических декретах) / Connections between the Crimea and Pontic and Mediterranean according to antique monuments of lapidar epigraphic (accentuating on the proxenic decrees)

Lucrarea a fost publicată în Крымская Скифия в системе культурных связей между Востоком и Западом (III в. до н. э. – VII в. н. э.):

Read More »