Emigraţia germanilor din România în timpul perioadei comuniste a fost menţionată în istoriografie mai întâi în contextul emigraţiei evreilor (Dennis Deletant, Radu Ioanid), articole ştiinţifice dedicate exclusiv emigraţiei germanilor apărând începând cu anul 2009 (Florian Banu, Luminita Banu, Heinz Guenther Huesch, Hannelore Baier). În cadrul acestui ultim demers s-au adus primele dovezi pentru un proces, care inițial a constat în reunificarea familiilor despărţite în urma celui de-al doilea război mondial şi care, ulterior, s-a transformat într-o tranzacţie comercială. De altfel, acestui ultim aspect i-au fost dedicate o serie de articole de presă, apărând o serie de speculaţii. Între timp au fost publicate atât o serie de documente din arhiva fostei Securităţi (într-o ediţie a CNSAS în 2011), cât şi stenograme ale discuţiilor purtate de către negociatorul german Heinz Guenther Huesch) cu negociatorii din partea română, iar documente privind negocierile dintre reprezentanţii MAE din cele două ţări sunt menţionate într-o carte dedicată germanilor din România între 1945-1967.
Ceea ce lipseşte abordărilor de până acum este o corelare a poziţiei istoriografice germane cu cea română, respectiv o nuanţare a poziţiilor: dacă cea românească insistă asupra aspectului de ordin financiar (de recuperare a sumelor investite în cetăţeni pe care i-a pierdut), cea germană insistă că plata a miliarde de mărci germane a constituit o acţiune umanitară. Tocmai de aceea, apreciem că în istoriografia din România se aşteaptă o cercetare amănunţită, comparată, a cercetărilor întreprinse până în prezent, cu accent asupra unor chestiuni care să instite asupra efectelor acestei emigrări, care s-a perpetuat în anii 1990 și care a dus la modificări demografice şi etnice în localităţile odinioară locuite de germani şi la părăsirea unui patrimoniu cultural.
